Bolile sfeclei de zahar

Viroze

Mozaicul frunzelor de sfecla (Beta virus 2 syn. Marmor betae)

Mozaicul frunzelor de sfecla este cea mai raspândita viroza a sfeclei, fiind cunoscuta în toate tarile europene. La noi în tara a fost semnalata în 1933 de Traian Savulescu si este frecventa în zonele în care se cultiva atât sfecla de zahar pentru industrie cât si pentru butasii seminceri.
Boala reduce productia de radacini cu circa 10% iar pe cea de samânta cu 47%. In afara de sfecla de zahar virusul mai ataca sfecla de nutret, sfecla rosie, spanacul precum si alte specii ale genurilor Chenopodium, Atriplex, Amaranthus, Vicia.

Simptome. La început boala se manifesta pe frunzele tinere, la câteva zile de la infectie, prin decolorarea nervurilor si aparitia unor pete circulare, reticulare sau neregulate, de culoare verde deschisa. Aceste pete se observa mai bine daca privim frunza prin transparenta.

Odata cu dezvoltarea frunzelor, forma si marimea petelor variaza foarte mult. Simptomele de mozaic se manifesta pe toata perioada de vegetatie a sfeclei, însa, în timpul verii si în conditii de temperaturi ridicate sunt mai putin evidente. Frunzele mozaicate devin asimetrice, au marginile ondulate, petiolul lor este mai scurt. De asemenea, frunzele ramân mai mici, iar în dreptul petelor clorotic himul frunzei este mai subtire, din cauza micsorarii stratului de celule palisadice.
In conditiile din tara noastra, procentul de zahar din radacini se reduce cu 7-17%, fata de sfecla neatacata.

Agentul patogen. Agentul etiologic este Beta virus 2 Smith syn. Marmor betae Holmes
La microscopul electronic se observa sub forma de particule filamentoase flexuoase de 730 x12 µm. Temperatura de inactivare este cuprinsa între 55-60°C, temperatura la care virusul este inactivat în 10 minute. Acest virus are dilutia limita 1: 4000 si se pastreaza ca atare în sucul extras din frunzele bolnave timp de 24-48 de ore. In frunzele infectate mentinute la - 20°C, longevitatea virusului este de 12 luni. In celulele sfeclei virusul formeaza incluziuni de forme caracteristice, de turbina sau satelit.

In perioada de vegetatie a plantei virusul se transmite prin intermediul a peste 28 de specii de afide printre care vectorii principali sunt: Myzus persicae, Aphis fabae, Macrosiphum solaniforme. Persistenta bolii de la un an la altul este asigurata prin butasii de sfecla, culturile semincere de sfecla de zahar, sfecla rosie si spanacul de toamna.

In conditiile din tara noastra primele plante infectate se observa la începutul lunii iunie, iar apoi atacul creste treptat, datorita zborului intens al insectelor vectoare în luna iulie.

Combatere. Pentru a preveni infectiile în culturile de sfecla din anul I - pentru radacini si butasi, acestea se vor amplasa la distanta de 500- 1000 m de culturile de seminceri.
Pentru prevenirea bolii, la plantare se vor folosi butasi si samânta provenite din culturi sanatoase. Se recomanda ca toate silozurile de sfecla sa fie epuizate cât mai de timpuriu, adica atunci când temperatura nu permite activitatea afidelor iar însamântarea si plantarea butasilor sa se faca câât mai timpuriu pentru ca la zborul maxim al afidelor plantele sa fie bine dezvoltate.

Micoze

Fãinarea sfeclei (Erysiphae betae)
Este o boalã întâlnitã în toatã Europa fiind semnalatã încã din anul 1902.La noi în tarã a fost semnalatã în anul 1926 si în prezent este frecventã în Câmpia Dunãrii, Dobrogea, Banat si Moldova unde atacã sfecla de zahãr, sfecla de nutret si sfecla sãlbaticã (Beta trigina).

Simptome. Atacul se manifestã pe toate organele aeriene ale plantei: frunze, lujeri floriferi, flori si glomerule. (Fig. 1)
Fãinarea apare pe frunze prin lunile iulie-august sub forma unei pâsle prãfoase de culoare albã, alcãtuitã din miceliul ciupercii si din conidiofori cu conidii. Aceste pete sunt mai frecvente pe partea superioarã a frunzelor. Petele se întind putând cuprinde în scurt timp întreg limbul foliar. Cel mai adesea sunt atacate frunzele cu crestere încetinitã sau frunzele bãtrâne care au viabilitate scãzutã.

[caption id="attachment_256" align="alignright" width="197" caption="Figura 1. Fainarea sfeclei"][/caption]

Spre sfârsitul perioadei de vegetatie se observã pe suprafata pâslei periteciile (cleistoteciile) sub forma unor puncte portocalii, apoi brun-negricioase. Frunzele sau alte organe puternic atacate se ofilesc, se îngãlbenesc si se usucã.

Intensitatea atacului este mare în verile cu perioade îndelungate de secetã, care determinã o scãdere a rezistentei plantelor la fãinare. In astfel de cazuri rãdãcinile stagneazã în crestere din cauza asimilatiei reduse manifestate de frunzele atacate, chiar dacã între timp cad ploi suficiente.

Agentul patogen. Fãinarea este produsã de Erysiphe betae (Vanha) Welt. din familia Erysiphaceae, ordinul Perisporiales, clasa Ascomycetes.

Miceliul ciupercii este ectoparazit, superficial si albicios, ce trimite în tesuturi haustori globulosi, cu ajutorul cãrora sunt absorbite substantele hrãnitoare. De pe miceliu se dezvoltã conidiofori simpli hialini ce poartã terminal numeroase conidii dispuse în lanturi. Conidiile sunt unicelulare, ovale, albicioase, de 27-40x13-17µm. Temperatura si umiditatea optimã pentru germinarea conidiilor este de 25°C si respectiv 60-70% umiditate.

Periteciile (cleistoteciile) ce se formeazã în urma procesului sexual, sunt brun-negricioase ,au formã sfericã, usor turtitã la bazã ele fiind prevãzute cu numerosi apendici simpli, filamentosi. In ele se formeazã 6-8 asce hialine cu câte 4-6 ascospori gãlbui, unicelulari si ovali.
Ciuperca se rãspândeste în perioada de vegetatie prin conidii iar de la un an la altul prin miceliu de rezistentã sau prin periteciile de pe frunzele rãmase pe câmp.

Combatere. Pentru prevenirea bolii: lucrãrile agrotehnice pentru retinerea apei din sol (prasile, grãpãri), trebuie sã se execute cu atentie astfel ca plantele sã suporte perioade de secetã si sã rãmânã rezistente la atacurile produse de fãinare, aplicarea în mod echilibrat a îngrãsãmintelor.

Pentru combatere: în cazul unui atac intens se fac stropiri cu sulf muiabil 0,3-0,4%, Beromil 50 0,05%, Morestan 0,3%; în lunile iulie si august se recomandã aplicarea de 2-3 stropiri cu fungicide sistemice (Benlate, Topsin, Derosal) în concentratii de 0,05%-1% cu 600 l/apã/ha. Primul stropit se face la aparitia primelor pete de fãinare iar urmatoarele la intervale de 2-4 sãptãmâni, în functie de regimul de precipitatii si intensitatea atacului. Se recomandã cultivarea de soiuri rezistente cum sunt soiurile plurigerme diploide: soiul Brasov; soiuri plurigerme diplode: Românesc Poli 1, Polirom; soiuri monogerme diplode: Stupini 2M; soiuri monogerme poliplode: Monorom. Românesc Poli Mono 519.

Putregaiul sau cãderea plãntutelor de sfeclã (Pythium de baryanum)
Este una dintre cele mai pãgubitoare boli ale sfeclei datoritã caracterului acut care duce la distrugerea unui rãsad uneori în 24 de ore.
In afarã de sfeclã se întâlneste frecvent si la tomate, castraveti tutun si la alte plante din rãsadnite si sere.

Simptome. La sfecla de zahãr atacul se manifestã în toate fazele de vegetatie însã este mai frecvent si mai periculos în faza de germinare si rãsãrire a plãntutelor. (Fig. 2)
Când atacul se produce în faza de germinare a semintelor, sunt infectate si cotiledoanele în timpul cât acestea sunt încã în pãmânt iar plãntutele pier încã înainte de a ajunge la suprafata solului.

La plantele abia rãsãrite, coletul si tulpinita se brunificã, apoi se subtiazã, se zbârcesc si capãtã o culoare brun-negricioasã. Plãntutele atacate se ofilesc si în cele din urmã cad la pãmânt si putrezesc, deoarece ciuperca produce o enzimã proteoliticã cu rol în putrefactie. In conditii favorabile pentru dezvoltarea agentului patogen, boala evolueazã foarte rapid astfel cã plãntutele pier în câteva zile.

Intr-o fazã de vegetatie mai înaintatã, rãdãcina principalã nu mai poate fi infectatã, dar sunt atacate în continuare rãdãcinile secundare. Din aceastã cauzã, rãdãcina principalã stagneazã în crestere si se înregistreazã scãderi importante de recoltã.

[caption id="attachment_257" align="alignleft" width="243" caption="Figura 2a. Simptome pe plantute"][/caption]

[caption id="attachment_258" align="alignleft" width="238" caption="Figura 2b. Simptome pe plante mature"][/caption]

Agentul patogen Boala este produsã de Pythium de baryanum Hesse, din familia Peronosporaceae, ordinul Oomycetales, clasa Phicomycetes.
De fapt putregaiul plãntutelor este produs de mai multe specii de ciuperci din genurile Aphanomyces, Fusarium, Rhizoctonia, care se propagã prin sol sau prin semintele de sfeclã, dar cel mai frecvent este agentul patogen mentionat.

Miceliul ciupercii este un sifonoplast alcãtuit din filamente subtiri, hialine, neseptate, bogat ramificate, ce se dezvoltã intercelular. La capãtul filamentelor se dezvoltã conidii care prin germinare dau nastere la zoospori uniflagelati. Pe unele ramuri miceliene se dezvoltã organele sexuale ale ciupercii, oogoane globuloase si anteridii de formã alungitã. In urma fecundãrii, rezultã un zigot apoi un oospor diploid, prevãzut cu o membranã groasã. Oosporii ierneazã în tesuturile atacate iar primãvara germineazã formând filamente de infectie. In conditii de umezealã ridicatã, ei dau nastere la zoospori care emit la rândul lor filamente ce vor produce infectii primare.

Boala poate apãrea pe toate tipurile de sol dar este favorizatã si se extinde mult în culturile semãnate în soluri compacte si umede care formeazã crustã si nu oferã un pat germinativ optim astfel ca plantele sã parcurgã repede primele faze de dezvoltare.

Infectia porneste întotdeauna din sol si este favorizatã de umiditate mare, temperatura ridicatã (20 -30°), lipsa de aerisire si desimea mare a plantelor. Infectia se produce prin rãni sau prin strãpungerea peretilor celulari ai tesuturilor subtiri ai plantelor.
Culturile atacate prezintã goluri mari fiind necesarã în unele cazuri reînsãmântarea acestora.

Combatere. Se recomandã urmãtoarele mãsuri de profilaxie: se vor evita parcelele care au fost cultivate cu sfeclã în anii precedenti precum si solurile compacte, prea umede sau prea acide, pentru semãnat se vor folosi seminte bine conditionate si alese din culturi sãnãtoase. Epoca de semãnat si lucrãrile culturale trebuie executate astfel încât sã se asigure germinarea semintelor si rãsãrirea plantelor într-un timp cât mai scurt, imediat dupã semãnat se va stimula cresterea plantelor prin aplicarea de îngrãsãminte cu azot.

Putregaiul inimii sfeclei (Pleospora betae f.c. Phoma betae)
Putregaiul inimii este una dintre cele mai raspândite boli ale sfeclei. În tara noastra se întâlneste aproape în toate culturile de sfecla, însa nu produce pagube însemnate decât în unii ani (T. Savulescu, 1944, 1947, 1949, 1953, I. Comes, 1959, 1961, 1972), când pierderile au ajuns la 15-40% din recolta.

Simptome. Boala se manifesta pe frunze si pe radacini, iar în culturile de seminceri apare si pe tulpinile florifere. Primele simptome se observa în lunile iunie-iulie, la frunzele tinere din centrul rozetei. Acestea se îngalbenesc, se brunifica si se vestejesc, luând aspectul unor frunze oparite. Infectia se face prin petiolul frunzelor si se extinde treptat, din partea centrala, la frunzele de la marginea rozetei.

Pe limbul frunzelor atacate apar pete circulare cu un diametru de 1-3 cm, de culoare galbuie sau bruna deschisa, cu un punct central brun, necrotic. Într-un stadiu mai avansat al bolii se dezvolta pe suprafata petelor numeroase picnidii sub forma unor punctisoare brune, dispuse mai mult sau mai putin regulat în cercuri concentrice. Când petele sunt numeroase ele se unesc, alcatuind zone necrotice neregulate, în dreptul carora tesuturile atacate se rup si se perforeaza.

Pe radacinile de sfecla boala se manifesta prin putrezirea treptata a acestora. Spre deosebire de putregaiul bacterian, care începe din vârful radacinilor, putregaiul "inimii sfeclei" progreseaza din centrul radacinii înspre periferia ei si de la colet spre vârful radacinii.
Aceasta forma de atac apare cu intensitate mai mare pe vreme umeda si calduroasa. În silozurile de sfecla insuficient aerisite din incinta fabricilor de zahar temperatura se ridica la 20-25oC. În aceste conditii, putrezirea radacinilor începuta în câmp se continua în timpul depozitarii sfeclei, fiind accentuata de diferite specii de ciuperci facultative parazite: Fusarium, Penicillium, Alternaria, Rhizopus, etc.

În culturile semincere boala se manifesta prin aparitia pe tulpini si glomerule a unor puncte brune negricioase, reprezentând picnidiile ciupercii. Aceasta forma de atac este periculoasa întrucât, prin intermediul glomerulelor infectate, ciuperca se transmite de la un an la altul. Din astfel de glomerule rasar plantute cu crestere încetinita, care se brunifica si pier.

Agentul patogen. Pleospora betae Björling, f.c. Phoma betae Fr., fam. Pseudosphaeria-ceae, ord. Pseudosphaeriales, cl. Ascomycetes.
Miceliul din tesuturi este hialin si septat, iar pe suprafata organelor atacate se formeaza picnidii globuloase, usor turtite, afundate în substrat sau proeminente, cu membrana subtire, bruna si de dimensiuni variabile, având un diametru de 120-630 µ. În picnidii se formeaza numerosi picnospori unicelulari, hialini, ovali, de 6-8 x 4-5 µ, înglobati într-o masa gelatinoasa. Aceasta forma de picnidii poarta denumirea de Phoma betae Fr.

Periteciile, descoperite de Björling, se formeaza rareori în substratul atacat sau la suprafata lui. Ele sunt hemisferice, negre, de 230-340 x 150-250 µ. În peritecii se dezvolta asce alungite cu câte 8 ascospori galbeni-bruni, multicelulari, având 19-25 µ lungime si 8-10 µ latime.
Picnosporii reprezinta organele principale de raspândire ale bolii, atât în perioada de vegetatie cât si de la un an la altul.

Boala se poate transmite si prin miceliul localizat în glomerulele de sfecla (Wiesner, 1969).
Ciuperca Pleospora betae este un parazit de debilitate, atacând cu intensitate mai mare plantele slabite de seceta, iar în timpul toamnei radacinile de sfecla depozitate în conditii necorespunzatoare. Atacul ciupercii se manifesta mai ales pe terenurile alcaline, cu un pH = 7,2 - 7,6 si sarace în bor. Din aceasta cauza unii cercetatori (Foëx si Burgevin, 1935) apreciaza ca putregaiul inimii sfeclei este determinat de cauze fiziologice, în special de insuficienta borului din sol.

Combatere. Ca masuri de igiena culturala se recomanda însilozarea frunzelor atacate, înlaturarea si distrugerea radacinilor infectate. Pentru combaterea efectelor secetei, care determina sensibilizarea plantelor la boala, semanatul se va face cât mai devreme, evitându-se terenurile predispuse la uscaciune. Se vor evita, de asemenea, terenurile alcaline sau aplicarea de amendamente cu calciu. Pentru prevenirea putregaiului sfeclei se recomanda sa se încorporeze în sol, înainte de semanat, 20-40 kg Borax la hectar sau Borat de sodiu 10 kg la hectar, în amestec cu nisip sau cu îngrasaminte chimice.

Pentru culturile de seminceri se vor înlatura de la plantare butasii infectati. Semincerii se vor recolta la timp si se vor treiera cât mai repede, pentru a evita infectarea semintelor.
Înainte de semanat se recomanda tratarea semintelor prin prafuire sau mocirlire cu Tiradin 70, în doze de 600-800 g/100 kg seminte.

Pãtarea frunzelor de sfeclã (Cercospora beticola)
Pãtarea frunzelor sau cercosporioza este o boalã frecventã în regiunile cu climat umed din Europa Centralã si de Nord, Asia orientalã, America de Nord iar în tara noastrã în aproape toate culturile de sfeclã, cu intensitate mai mare atacând în judetele : Brasov, Timis, Bihor unde se înregistreazã peste 600 mm precipitatii anuale.
In afarã de sfeclã, Cercospora beticola mai atacã si alte plante din fam. Chenopodiaceae cum sunt: Beta trygina, Chenopodium rubrum, Chenopodium polyspermum.

Simptome. Cercosporioza se manifestã prin lunile iunie-august aparitia pe frunze a numeroase pete izolate sau confluente. Petele au dimensiuni de 1-3 mm, sunt usor colturoase sau alungite, la început galben brunii, apoi cenusii si sunt mãrginite de o dungã brun roscatã. (Fig. 4)

Tesuturile din dreptul petelor sunt putin cufundate si pe suprafata lor se formeazã pe vreme umedã un strat subtire, alb cenusiu constituit din conidioforii cu conidiile ciupercii. Intr-un stadiu mai înaintat al bolii, tesuturile atacate se necrozeazã si se rup lãsând frunza ciuruitã.

In cazul unui atac puternic petele sunt foarte numeroase, conflueazã si determinã uscarea partialã sau totalã a frunzelor. Din cauza micsorãrii capacitãtii de asimilatie a aparatului foliar rãdãcinile de sfeclã stagneazã în crestere si au un procent de zahãr mai scãzut decât cele sãnãtoase.
Atacul se poate manifesta si la plantele semincere, având ca efect formarea de glomerule mici, deformate sau chiar uscarea tulpinilor florifere.

Agentul patogen. Boala este produsã de Cercospora beticola Sacc. din familia Dematiaceae, ordinul Hyphales, clasa Deuteromycetes (Fungi Imperfecti).
Miceliul ciupercii se dezvoltã intercelular în parenchimul din dreptul petelor. Pe acest miceliu se formeazã conidiofori care ies prin stomate. Conidioforii sunt scurti, neseptati, neramificati, bruni si grupati în fascicule strânse. Pe ei se formeazã conidii alungite, ascutite la vârf si rotunjite la bazã, septate prin 2-5 septe transversale. Ele au lungime variabilã de 50-160µ si grosime de 3-4µ.

[caption id="attachment_259" align="alignright" width="267" caption="Figura 4. Patarea frunzelor de sfecla - frunza cu simptome"][/caption]

In timpul verii si al toamnei, boala se rãspândeste prin conidii ce se formeazã în scurt timp -15-18 ore, la o temperaturã optimã de 26-32° si la umiditate de 60%. Acestea sunt diseminate de vânt, insecte, melci.
De la un an la altul boala se transmite prin conidiile de pe sãmânta infectatã precum si din miceliul din resturile de pe plante bolnave.
Dupã unii autori o sursã principalã de infectie o constituie stromele conidifere din frunzele rãmase în câmp, care sunt foarte rezistente la frigul din timpul iernii si formeazã în anul urmãtor conidii care vor produce infectiile primare. Boala este favorizatã de lipsa potasiului si a azotului din sol, care sensibilizeazã plantele la atacul ciupercii.

Combatere Pentru prevenire se recomandã urmãtoarele mãsuri: se va aplica asolament rational în care sfecla de zahãr sau de nutret sã nu se cultive mai devreme de 4=5 ani. Pentru semãnat se vor folosi seminte sãnãtoase, provenite din culturi neatacate. Se distrug buruienile din vecinãtatea culturilor, ce pot fi atacate de Cercospora beticola. Semintele se pot trata prin prãfuire cu diferite substante (Tiradin) sau se dezinfecteazã prin cufundarea lor timp de 15 minute în formol 0,2%.

Se recomandã urmãtoarele mãsuri de combatere: în perioadele de invazii ale ciupercii se întrerupe irigarea culturilor mai ales dacã se face prin aspersiune.